marți, 2 septembrie 2008
Cardurile UniCredit Ţiriac Bank nu funcţionează azi
Posesorii de carduri UniCredit Ţiriac Bank nu le vor putea folosi marţi, 2 septembrie, timp de patru ore, începând cu ora 23, ca urmare a derulării unor operaţiuni de mentenanţă. În acest interval, nici cardurile emise de bancă, nici sistemul de acceptare carduri (ATM şi POS) nu vor funcţiona.
Sursa
Sursa
joi, 28 august 2008
Locuri de muncă în Deva, prin Bursa AJOFM
Bursa locurilor de muncă, organizată vineri, 29 august, de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Hunedoara, va avea loc, între orele 9 şi 13, la toate sediile agenţiei din 12 localităţi ale judeţului.
54 de agenţi economici din judeţ şi-au anunţat intenţia de a participa la bursă. Aceştia vor oferi aproape 600 de locuri de muncă, dintre care patru sunt pentru persoanele cu studii superioare. În Deva sunt oferite 120 de locuri de muncă.
Spor!
Sursa: Servus Hunedoara

Etichete:
angajare
miercuri, 27 august 2008
Ajutoare pentru încălzirea locuinţei
Începând cu 1 septembrie 2008, va începe acţiunea de preluare a cererilor pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri pentru familiile şi persoanele singure, altele decât cele care beneficiază de ajutorul social stabilit în conditiile Legii 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare, şi care nu depăşesc 615 lei venitul net/membru de familie.
Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă în baza OUG 5/2003, aprobată prin Legea 245/2003 cu modificările şi completările ulterioare.
Cererile şi declaraţiile pe propria răspundere se ridică şi se depun la Casa de cultură Drăgan Muntean din Deva, etajul III, camera 8, din data de 1 septembrie până în 15 septembrie 2008, între orele 08.00 – 15.00 (luni - joi) şi 08.00 – 12.00 (vineri).
Acestea vor fi însoţite de următoarele acte doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile realizate de membrii acesteia:
- copie după BI/CI pentru toţi membrii familiei;
- o copie după certificatele de naştere pentru copiii sub 14 ani;
- adeverinţă privind venitul net realizat în luna anterioară depunerii cererii pentru fiecare salariat din familie;
- cupoane de pensie, talon îndemnizaţie, cupon de la şomaj etc.;
- adeverinţă de la Administraţia financiară, din care să rezulte că nu realizează venituri impozabile (la fiecare persoană majoră care nu lucrează).

La 1 noiembrie 2008 se inaugurează Deva Mall şi piaţa nouă
1 noiembrie este data aleasă de primarul Mircia Muntean pentru inaugurarea noii pieţe agroalimentare şi a mall-ului din Deva, conform cotidianului Hunedoreanul.
"Am stabilit data de 1 noiembrie, deoarece până atunci cele două construcţii vor fi gata, iar zona din jurul lor va fi şi ea modernizată în totalitate. În plus, vrem să organizăm deschiderea cu o lună înainte de alegeri, pentru ca devenii să vadă de ce suntem în stare să facem noi liberalii. Nu ştiu exact cum va arăta Deva Mall, dar vă asigur că noua piaţă agroalimentară va fi cea mai modernă din România. O să fie ceva ce nu aţi mai văzut niciodată. În interior va avea o superbă fântână arteziană. Nicio piaţă agroalimentară din România nu are aşa ceva", a precizat Mircia Muntean, citat de Hunedoreanul.
Lucrările se vor finaliza în câteva săptămâni, după care se va trece la amenajarea zonei din jurul pieţei, în special a celei prin care se va face legătura cu cealaltă investiţie din zona pieţei centrale, Deva Mall.

luni, 25 august 2008
Unde aruncăm PET-urile?
Primăria Deva ne-a pus la dispoziţie o listă cu locurile în care se pot arunca sticlele din plastic, mai corect spus PET-urile.
1. Bl. 29 Micro
2. Bl. 73 Micro
3. Al. Patriei
4. ANL – Mihai Eminescu
5. Garofiţa
6. Dorobanţi – Bl. 25 - centrală
7. Casial Chişcădaga
8. Spital TBC
9. Spital Judeţean
10. Şcoala A. Saguna
11. Depozit PEPSI Rempes
12. Bl. 14 Mărăşti
13. CT 9 Gojdu
14. I. Creangă - centrală
15. Bl. 21 Liliacului
16. Cantina Zarand
17. Bl. 39 Micro
18. Piaţa Dacia
19. Bl. 45 Micro 15
20. Transilvania
21. Mioriţa
22. Cămin IRE
23. N. Bălcescu (vechi)
24. Sarmis Mob
25. Chitiba [ce-o fi asta?]
26. Aleea Armatei
27. Bl. 20 Liliacului
28. Astoria
29. Bl. 65 Micro
30. Colegiul Naţional Decebal
* pentru colectare hârtie - carton
1. S.C. C&T SRL – str. Pietroasa Deva
2. Spitalul - Policlinica
Sursa foto
Colectarea selectivă a deşeurilor de la populaţie în municipiul Deva se face în containere speciale, amplasate în următoarele locaţii:
* pentru colectare PET-uri
1. Bl. 29 Micro
2. Bl. 73 Micro
3. Al. Patriei
4. ANL – Mihai Eminescu
5. Garofiţa
6. Dorobanţi – Bl. 25 - centrală
7. Casial Chişcădaga
8. Spital TBC
9. Spital Judeţean
10. Şcoala A. Saguna
11. Depozit PEPSI Rempes
12. Bl. 14 Mărăşti
13. CT 9 Gojdu
14. I. Creangă - centrală
15. Bl. 21 Liliacului
16. Cantina Zarand
17. Bl. 39 Micro
18. Piaţa Dacia
19. Bl. 45 Micro 15
20. Transilvania
21. Mioriţa
22. Cămin IRE
23. N. Bălcescu (vechi)
24. Sarmis Mob
25. Chitiba [ce-o fi asta?]
26. Aleea Armatei
27. Bl. 20 Liliacului
28. Astoria
29. Bl. 65 Micro
30. Colegiul Naţional Decebal
* pentru colectare hârtie - carton
1. S.C. C&T SRL – str. Pietroasa Deva
2. Spitalul - Policlinica
Sursa foto
Etichete:
mediu,
pet. deşeuri,
reciclare
vineri, 22 august 2008
Unde mâncăm? Restaurante în Deva
Lista rămâne deschisă. Dacă vreţi, trimiteţi-mi părerile voastre despre restaurantele din Deva la adresa denisabargau la gmail punct com şi le voi publica aici.
CASA RUSTICĂ, PIZZERIE [câteva detalii aici]
Bd. 22 Decembrie, vizavi de Hotelul Sarmis
Comenzi la tel. 0254-222.300
Denisa îţi recomandă: BURGER cu şniţel din piept de pui şi sos combinat [grecesc+picant]
BEI JING, RESTAURANT CU SPECIFIC CHINEZESC
Str. Mihai Eminescu, nr.93, în centrul comercial MAXXA, lângă supermarketul Trident [webcam live aici].
Denisa îţi recomandă: VINETE ÎN SOS CHINEZESC, BANANE CARAMEL
BIRTUL LA BĂIATU' [câteva detalii aici]
Str. Anemonelor, nr. 21 [Cartierul "Micul Dallas"]
Tel. 0254-226.930
Denisa îţi recomandă: CIORBA DE BURTĂ şi PAPANAŞII
CRAMA DACILOR
Str. I. L. Caragiale, nr. 20 (în incinta Full Shopping Center).
Rezervări şi comenzi la domiciliu: 0723-432.222 şi 0724-285.415
RESTAURANT CAPONE
Str. Dragoş Vodă, nr. 5 [în apropierea blocului "Lido" şi foarte aproape de sediul Direcţiei Judeţene de Drumuri]
Tel. 0254-221.166
RESTAURANT CASINA [fostul restaurant BACHUS]
Piaţa Unirii, nr. 9
PIZZERIA CASTELO
Str. 1 Decembrie, vizavi de Prefectură [peste drum de parcul de la poalele cetăţii]
Tel. 0254-213.883
RESTAURANT DUNĂREA
Bd. Nicolae Bălcescu, nr.31.
Tel. 0254 234.087
PERLA PIZZA & GRILL
Lângă Parcul Cetăţii
Tel. 0254-233.410 sau 0765-673.266

food,
mâncare,
restaurant
Gheaţă în benzinării
De la Criserb am aflat că există unele benzinării din care se pot cumpăra pungi cu gheaţă pentru drum sau pentru petreceri. Aşa că am intrat pe site ca să văd la care dintre benzinăriile din Deva se găsesşte gheaţă:
De aici: http://www.fabricadegheata.ro/deva.htm
Gheaţă NonStop | |
Deva | |
PETROM | Deva3 STR. Santuhalm, HUNEDOARA 0254/210/959 |
PETROM | Deva fost MOL STR. Zarandului nr 6A, Deva 0255/230066 |
PETROM | Deva 6 STR M.Eminescu nr 48, Hunedoara 0254/232190 |
De aici: http://www.fabricadegheata.ro/deva.htm
Etichete:
benzinărie,
gheaţă
Vipere la Uroi
Potrivit informatiilor comunicate de custozii rezervatiei naturale "Magura Uroiului" si Agentia pentru Protectia Mediului Hunedoara, in aceasta arie naturala protejata a fost semnalata prezenta viperei cu corn. Deoarece aceasta specie este protejata si potrivit art. 33 alin. 1 din OUG 57/2007, pentru aceste specii de animale sunt interzise:
a) orice forma de recoltare, capturare, ucidere, distrugere sau vatamare a exemplarelor aflate in mediul lor natural, in oricare dintre stadiile ciclului lor biologic;
b) perturbarea intentionata in cursul perioadei de reproducere, de crestere, de hibernare si de migrare;
c) deteriorarea si/sau distrugerea locurilor de reproducere ori odihna;
d) detinerea, transportul, comertul sau schimburile in orice scop ale exemplarelor luate din natura, in oricare dintre stadiile ciclului biologic
Rugam cetatenii municipiului Deva care viziteaza aceasta zona sa nu aiba contacte neplacute cu exemparele din specia respectiva si totodata sa respecte reglementarile legislatiei in vigoare
Consilier RPCMM
Neicu Daniela
Mi-a plăcut asta cu "să nu aibă contacte neplăcute". De parcă ar fi la alegerea "cetăţenilor" dacă au contacte plăcute sau neplăcute cu o viperă. Pfff!
miercuri, 20 august 2008
De ce s-au oprit lucrările la Carrefour?
Comunicat de presă
Consiliul Local al Municipiului Deva, prin neinformarea corectă privind situaţia terenului ce urma să facă schimbul cu un teren cedat de SC BEL ROM PATRU SRL Miercurea Sibiului, a aprobat prin vot hotărârile numărul 247 şi 248/2008, prin care se trecea o suprafaţă de teren aparţinând domeniului public în domeniul privat şi se aproba schimbul mai sus menţionat.
Întrucât ulterior s-a dovedit că în această cauză există litigii aflate pe rol în instanţele de judecată, iar autorizaţiile emise au fost considerate ilegale de instituţiile abilitate, consilierii municipali aparţinând PSD au adresat Consiliului Local Deva şi Primarului municipiului Deva Mircia Muntean, două adrese prin care solicitau clarificări şi chiar anularea celor două hotărâri până la lămurirea lucrurilor în instanţă. Redăm mai jos ultima dintre aceste adrese:
“Prin adresa numărul 26821/11.08.2008 solicitam unele precizări privind situaţia terenurilor ce au făcut obiectul hotărârilor Consiliului Local al Municipiului Deva numărul 247/2008, privind trecerea unui teren din domeniul public în domeniul privat şi numărul 248/2008 privind aprobarea schimbului acestei suprafeţe cu un alt amplasament cedat de SC BEL ROM PATRU SRL Miercurea Sibiului. Prin aceeaşi adresă semnalam faptul că autorizaţia de construcţie numărul 319/21619/27.06.2008 emisă de Primăria Municipiului Deva este ilegală deoarece terenul în cauză aparţinea domeniului public, fapt constatat ulterior şi de Inspectoratul de Stat în Construcţii – judeţul Hunedoara prin adresa de răspuns numărul 1644/11.07.2008, adresată Instituţiei Prefectului.
Vă solicitam, totodată, să ne precizaţi care vor fi prejudiciile aduse Primăriei Municipiului Deva şi Consiliului Local în situaţiile prezentate mai sus.
Întrucât, între timp, cei prejudiciaţi în urma autorizaţiilor emise de Primăria Municipiului Deva s-au adresat Instituţiei Prefectului şi instanţelor de judecată, a rezultat sistarea lucrărilor la obiectivul “Complex Comercial – European Retail Park – Sântuhalm” şi instituirea sechestrului asigurator.
Având în vedere ilegalitatea autorizaţiilor emise de Primăria Municipiului Deva în această situaţie, aşa cum rezultă din adresa numărul 1644/11.07.2008 a Inspectoratului de Stat în Construcţii Hunedoara, a notei de control privind verificările efectuate la Primăria Municipiului Deva de către Instituţia Prefectului judeţului Hunedoara, a extrasului de carte funciară numărul 19842/04.08.2008, a contractului de schimb şi a încheierii de autentificare numărul 1468/06.08.2008 a Biroului Notarului Public – Valerica Dan din Sibiu, vă solicităm să propuneţi Consiliului Local al Municipiului Deva un proiect de hotărâre prin care să fie anulate hotărârile numărul 247 şi 248 / 2008 pentru a evita eventualele prejudicii care s-ar aduce Consiliului Local al Municipiului Deva. Vă solicităm, de asemenea, să anulaţi autorizaţiile de construcţie emise ilegal de dumneavoastră, aşa cum se specifică în documentele mai sus enumerate.”
Deva, 20.08.2008Florian GHERGAN
Gheorghe TOMA
Vasile ŢONEA
Ion SAMOILESCU
luni, 18 august 2008
Magazin: Project13. Urban Streetwear Shop
Puţină reclamă moca, fie doar şi pentru faptul că Project13 este printre puţinele magazine din Deva care au un site.
Project13 este un magazin cu haine, încălţăminte şi accesorii pentru - zice lumea - skateri. Ei zic că-i "urban streetwear". Mie-mi plac lucrurile pe care le-am văzut pe site, da' mi se par scumpuţe.
Până pe 29 august, cumpărând anumite produse, beneficiaţi de oferta "buy 1, get 1 free". Detalii în macheta de mai jos sau pe site-ul magazinului.

Târgul de vară al colecţionarilor
Casa de Cultură Drăgan Muntean din Deva şi hobby Club vă invită la
Târgul va avea loc la Casa de Cultură sâmbătă, 30 august 2008, între orele 7 - 13.
Informaţii, înscrieri, rezervări de mese: 0254-213.819, 0724-576.218, 0721-887.676
TÂRGUL DE VARĂ AL COLECŢIONARILOR
filatelie * cartofilie * numismatică * cartele telefonice * insigne *
obiecte de artă * orice alt domeniu de colecţie [aha, deci şi pixuri!]
obiecte de artă * orice alt domeniu de colecţie [aha, deci şi pixuri!]
Târgul va avea loc la Casa de Cultură sâmbătă, 30 august 2008, între orele 7 - 13.
Informaţii, înscrieri, rezervări de mese: 0254-213.819, 0724-576.218, 0721-887.676
Etichete:
casa de cultură,
eveniment,
târg
Metro, în curând la deva
Metro Cash & Carry va deschide, în curând, un magazin la Deva. Asta e tot ce ştiu deocamdată, că se va deschide "în curând". La intrarea în Deva dinspre Alba / Sibiu, am văzut azi un panou mare pe care era scris şi site-ul www.metro-deva.ro.
Nici pe site nu sunt prea multe informaţii, doar despre locurile de muncă disponibile pentru magazinul din Deva şi un formular pentru obţinerea legitimaţiei de client.
Mai aşteptăm...
Nici pe site nu sunt prea multe informaţii, doar despre locurile de muncă disponibile pentru magazinul din Deva şi un formular pentru obţinerea legitimaţiei de client.
Mai aşteptăm...
Etichete:
metro,
opening,
supermarket
joi, 14 august 2008
Mâncare chinezească
Pentru că mi-e lene să culeg tot textul din meniu, am pozat un fluturaş de la restaurantul chinezesc Bei Jing.
Restaurantul Bei Jing este situat în incinta Maxxa Shopping Center, ceva mai sus de Trident, în cartierul Micro 15. Am mâncat o singură dată acolo şi pot să vă spun că porţiile sunt uriaşe, iar mâncarea - foarte bună. Nu foarte ieftină, dar bună!
Poftă bună!

mâncare chinezească,
meniu,
restaurant
Cazare în judeţ?
Mare parte a pensiunilor şi hotelurilor din judeţul Hunedoara le găsiţi pe site-ul www.pensiunisihoteluri.ro.
Eu vă recomand Pensiunea Dănuţ, în apropiere de municipiul Hunedoara, mai exact în localitatea Peştişu Mare, la numărul 75.
Telefoane de contact: 0723 065 314, 0788 942 518.
O recomand pentru că, la cununia mea, acolo i-am cazat pe naşi şi gazdele sunt foarte primitoare, condiţiile bune etc.

cazare
marți, 12 august 2008
Două de la Primărie
1. COMUNICAT
Primăria municipiului Deva anunţă proprietarii de terenuri situate în vecinătatea depozitelor PECO Deva şi PECO Rezerva Bârcea, că pentru respectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor au obligaţia de a îndepărta vegetaţia crescută în vecinătatea depozitelor menţionate.
2. Primăria municipiului Deva în colaborare cu SC Salubritatea SA Deva, organizează în data de 23 august 2008 campanie de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice de la gospodăriile particulare. Campania de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice se desfăşoară între orele 08 – 16.
Pentru buna desfăşurare a acestei campanii rugăm locuitorii municipiului Deva care deţin deşeuri de echipamente electrice şi electronice să sune până vineri 22 august 2008 ora 13 la Primăria Deva tel. 0254/213435, 0254/218325, 0254/218579 int.138, iar în data de 22 august 2008 la tel nr. 0723400637, 0742220350.
Apelurile dumneavoastră vor fi preluate de către organizatorii acestei campanii, iar în data de 23 august 2008 ne vom deplasa la adresa indicată pentru ridicarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.
Dacă aţi sunat vă rugăm scoateţi în stradă, în data de 23 august 2008 echipamentele electrice şi electronice vechi, iar acestea vor fi preluate de către firma de salubritate.
Pentru colectarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice nu se percep taxe.
marți, 29 iulie 2008
Unde fugim de căldură?
Ne spune Hunedoreanul:
CĂLAN BĂI
intrare adulţi: 5 lei
intrare copii: 3 lei
- cazare căsuţe: 40 lei/pers./24 de ore
- campare cort: 10 lei/cort/24 de ore
ŞTRAND TC IND ORĂŞTIE
intrare adulţi: 6 lei
intrare copii: 4 lei
- terenuri de minifotbal, tenis de câmp, volei, baschet, handbal, badminton, tenis cu piciorul: preţuri între 10 şi 100 lei/oră pentru elevi şi între 10 şi 115 lei/oră pentru adulţi
- tenis de masă: 6 lei/oră
- închiriat mingi: 5 lei/oră
- biliard: 12 lei/oră
ŞTRAND DEVA
intrare adulţi: 5 lei
intrare pensionari, elevi, studenţi: 3 lei
intrare elevi sub 14 ani: 2 lei
- şezlonguri: 5 lei + 10 lei garanţie
- teren fotbal: 60 lei/oră
- teren tenis: 20 lei/oră
MOTEL CINCIŞ
intrare adulţi: 8 lei
intrare copii sub 10 ani: gratuit
- şezlonguri: 5 lei/zi
ŞTRAND GEOAGIU BĂI [BĂILE DACO-ROMANE]
intrare: adulţi: 12 lei
intrare pensionari, copii sub 14 ani: 6 lei
- şezlong: 8 lei/zi
- cabină de schimb: 1,5 lei
- pistă de carting: 10 lei/10 minute
- masaj: 10 lei/30 de minute
STEAUA MUREŞULUI
intrare adulţi: 15 lei [tariful include şezlong + umbrelă]
intrare copii sub 14 ani: 10 lei [tariful include şezlong + umbrelă]
- saună şi piscină interioară: 100 lei

marți, 22 iulie 2008
Florin e OK
Am citit în Hunedoreanul că Florin [am mai scris aici despre el] a fost operat şi "se simte bine" - urăsc expresia asta, dar mă rog. Important e că este sănătos şi de acum poate să trăiască aşa cum vrea. :)
Etichete:
umanitar
Ne umplem de giratorii
Aleşii locali au votat în unanimitate studiul de fezabilitate pentru construirea unui nou sens giratoriu în municipiul Deva. Investiţia va costa 731,86 mii lei şi va fi amplasată la intersecţia bulevardului Nicolae Bălcescu cu strada Mihail Eminescu în zona Astoria.
Aşa se face că şoferii aflaţi în trecere prin Deva vor ieşi din oraş complet ameţiţi. Propun construirea unor mici parcuri sau locuri de relaxare în apropierea celor două intrări în oraş pe DN 7. Să aibă omu' unde să-şi revină!

giratoriu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)