Se afișează postările cu eticheta comunicat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta comunicat. Afișați toate postările

miercuri, 27 august 2008

Ajutoare pentru încălzirea locuinţei

Începând cu 1 septembrie 2008, va începe acţiunea de preluare a cererilor pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri pentru familiile şi persoanele singure, altele decât cele care beneficiază de ajutorul social stabilit în conditiile Legii 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare, şi care nu depăşesc 615 lei venitul net/membru de familie.

Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă în baza OUG 5/2003, aprobată prin Legea 245/2003 cu modificările şi completările ulterioare.

Cererile şi declaraţiile pe propria răspundere se ridică şi se depun la Casa de cultură Drăgan Muntean din Deva, etajul III, camera 8, din data de 1 septembrie până în 15 septembrie 2008, între orele 08.00 – 15.00 (luni - joi) şi 08.00 – 12.00 (vineri).

Acestea vor fi însoţite de următoarele acte doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile realizate de membrii acesteia:

- copie după BI/CI pentru toţi membrii familiei;
- o copie după certificatele de naştere pentru copiii sub 14 ani;
- adeverinţă privind venitul net realizat în luna anterioară depunerii cererii pentru fiecare salariat din familie;
- cupoane de pensie, talon îndemnizaţie, cupon de la şomaj etc.;
- adeverinţă de la Administraţia financiară, din care să rezulte că nu realizează venituri impozabile (la fiecare persoană majoră care nu lucrează).

vineri, 22 august 2008

Vipere la Uroi

Potrivit informatiilor comunicate de custozii rezervatiei naturale "Magura Uroiului" si Agentia pentru Protectia Mediului Hunedoara, in aceasta arie naturala protejata a fost semnalata prezenta viperei cu corn. Deoarece aceasta specie este protejata si potrivit art. 33 alin. 1 din OUG 57/2007, pentru aceste specii de animale sunt interzise:

a) orice forma de recoltare, capturare, ucidere, distrugere sau vatamare a exemplarelor aflate in mediul lor natural, in oricare dintre stadiile ciclului lor biologic;

b) perturbarea intentionata in cursul perioadei de reproducere, de crestere, de hibernare si de migrare;

c) deteriorarea si/sau distrugerea locurilor de reproducere ori odihna;

d) detinerea, transportul, comertul sau schimburile in orice scop ale exemplarelor luate din natura, in oricare dintre stadiile ciclului biologic

Rugam cetatenii municipiului Deva care viziteaza aceasta zona sa nu aiba contacte neplacute cu exemparele din specia respectiva si totodata sa respecte reglementarile legislatiei in vigoare

Consilier RPCMM
Neicu Daniela


Mi-a plăcut asta cu "să nu aibă contacte neplăcute". De parcă ar fi la alegerea "cetăţenilor" dacă au contacte plăcute sau neplăcute cu o viperă. Pfff!

miercuri, 20 august 2008

De ce s-au oprit lucrările la Carrefour?

Comunicat de presă

Consiliul Local al Municipiului Deva, prin neinformarea corectă privind situaţia terenului ce urma să facă schimbul cu un teren cedat de SC BEL ROM PATRU SRL Miercurea Sibiului, a aprobat prin vot hotărârile numărul 247 şi 248/2008, prin care se trecea o suprafaţă de teren aparţinând domeniului public în domeniul privat şi se aproba schimbul mai sus menţionat.
Întrucât ulterior s-a dovedit că în această cauză există litigii aflate pe rol în instanţele de judecată, iar autorizaţiile emise au fost considerate ilegale de instituţiile abilitate, consilierii municipali aparţinând PSD au adresat Consiliului Local Deva şi Primarului municipiului Deva Mircia Muntean, două adrese prin care solicitau clarificări şi chiar anularea celor două hotărâri până la lămurirea lucrurilor în instanţă. Redăm mai jos ultima dintre aceste adrese:

“Prin adresa numărul 26821/11.08.2008 solicitam unele precizări privind situaţia terenurilor ce au făcut obiectul hotărârilor Consiliului Local al Municipiului Deva numărul 247/2008, privind trecerea unui teren din domeniul public în domeniul privat şi numărul 248/2008 privind aprobarea schimbului acestei suprafeţe cu un alt amplasament cedat de SC BEL ROM PATRU SRL Miercurea Sibiului. Prin aceeaşi adresă semnalam faptul că autorizaţia de construcţie numărul 319/21619/27.06.2008 emisă de Primăria Municipiului Deva este ilegală deoarece terenul în cauză aparţinea domeniului public, fapt constatat ulterior şi de Inspectoratul de Stat în Construcţii – judeţul Hunedoara prin adresa de răspuns numărul 1644/11.07.2008, adresată Instituţiei Prefectului.
Vă solicitam, totodată, să ne precizaţi care vor fi prejudiciile aduse Primăriei Municipiului Deva şi Consiliului Local în situaţiile prezentate mai sus.
Întrucât, între timp, cei prejudiciaţi în urma autorizaţiilor emise de Primăria Municipiului Deva s-au adresat Instituţiei Prefectului şi instanţelor de judecată, a rezultat sistarea lucrărilor la obiectivul “Complex Comercial – European Retail Park – Sântuhalm” şi instituirea sechestrului asigurator.
Având în vedere ilegalitatea autorizaţiilor emise de Primăria Municipiului Deva în această situaţie, aşa cum rezultă din adresa numărul 1644/11.07.2008 a Inspectoratului de Stat în Construcţii Hunedoara, a notei de control privind verificările efectuate la Primăria Municipiului Deva de către Instituţia Prefectului judeţului Hunedoara, a extrasului de carte funciară numărul 19842/04.08.2008, a contractului de schimb şi a încheierii de autentificare numărul 1468/06.08.2008 a Biroului Notarului Public – Valerica Dan din Sibiu, vă solicităm să propuneţi Consiliului Local al Municipiului Deva un proiect de hotărâre prin care să fie anulate hotărârile numărul 247 şi 248 / 2008 pentru a evita eventualele prejudicii care s-ar aduce Consiliului Local al Municipiului Deva. Vă solicităm, de asemenea, să anulaţi autorizaţiile de construcţie emise ilegal de dumneavoastră, aşa cum se specifică în documentele mai sus enumerate.”

Deva, 20.08.2008

Florian GHERGAN
Gheorghe TOMA
Vasile ŢONEA
Ion SAMOILESCU

marți, 12 august 2008

Două de la Primărie

1. COMUNICAT
Primăria municipiului Deva anunţă proprietarii de terenuri situate în vecinătatea depozitelor PECO Deva şi PECO Rezerva Bârcea, că pentru respectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor au obligaţia de a îndepărta vegetaţia crescută în vecinătatea depozitelor menţionate.


2. Primăria municipiului Deva în colaborare cu SC Salubritatea SA Deva, organizează în data de 23 august 2008 campanie de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice de la gospodăriile particulare. Campania de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice se desfăşoară între orele 08 – 16.
Pentru buna desfăşurare a acestei campanii rugăm locuitorii municipiului Deva care deţin deşeuri de echipamente electrice şi electronice să sune până vineri 22 august 2008 ora 13 la Primăria Deva tel. 0254/213435, 0254/218325, 0254/218579 int.138, iar în data de 22 august 2008 la tel nr. 0723400637, 0742220350.
Apelurile dumneavoastră vor fi preluate de către organizatorii acestei campanii, iar în data de 23 august 2008 ne vom deplasa la adresa indicată pentru ridicarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.
Dacă aţi sunat vă rugăm scoateţi în stradă, în data de 23 august 2008 echipamentele electrice şi electronice vechi, iar acestea vor fi preluate de către firma de salubritate.
Pentru colectarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice nu se percep taxe.